Home » Istorie » Top 10 cauze ale Primului Război Mondial

Top 10 cauze ale Primului Război Mondial

11 poze
Vezi galeria foto »

Adrian Popovici

Publicat: 26.12.2020

Share:

Primul Război Mondial a avut la bază o serie de factori care adesea sunt trecuți cu vederea.

În iunie 1914, un naționalist sârb pe nume Gavrilo Princip l-a asasinat pe arhiducele Franz Ferdinand în Sarajevo. Europa a asistase deja la o serie de asasinate de înalt nivel în anii precedenți, asasinate care au șocat pe toată lumea, dar niciuna dintre acestea nu a dus la o criză majoră ca aceasta.

Acesta a fost incidentul care a provocat valuri în toată Europa și a declanșat o serie de evenimente care au dus la Marele Război, un conflict armat atât de violent și masiv încât peste 17 milioane de oameni și-au pierdut viața într-o perioadă de puțin peste patru ani.

A identifica un singur asasinat ca cauză a acestui război ar fi din punct de vedere istoric inexact și nedrept, pentru că un lanț de evenimente anterioare și după incident a jucat un rol. Ancient History a creat o listă cu zece cele mai importante cauze ale Primului Război Mondial.

10. Creșterea puterii militare a Rusiei

Chiar dacă Rusia s-a confruntat cu tulburări industriale masive în anii anteriori războiului, până în 1914, se lăuda deja cu cea mai mare armată din lume. În termen de doi ani de la înființare, Serviciul Aerian al Armatei Ruse a devenit cea mai mare forță aeriană din lume cu 360 de avioane și 16 dirijabile. De fapt, erau atât de mulți oameni în armată încât aceștia au depășit numărul de arme disponibile.

În ciuda perioadei sale agitate de industrializare, PIB-ul rus a acumulat deja o creștere semnificativă de 55% până în 1913. Astfel de numere puternice au îngrozit Germania și Austro-Ungaria, ambele uimite de creșterea exponențială a unui inamic potențial. Acest lucru a accentuat paranoia în rândul liderilor europeni, încurajându-i să devină competitori într-una dintre cele mai mari curse de înarmare din istorie.

9. Paranoia Germaniei

Deși Germania a fost în cele din urmă responsabilă pentru invazia țărilor înconjurătoare, această acțiune a fost determinată în mare parte de paranoia din cadrul înaltului comandament german că Marea Britanie și aliații săi vor ajunge mai întâi acolo. Într-o perioadă în care creșterea puterii navale germane amenința să umbrească totuși puterea incontestabilă a flotei navale britanice, Marea Britanie a făcut cel mai evident pas pentru a-și asigura siguranța.

Semnarea Triplei Înțelegeri între Franța, Rusia și Marea Britanie a înclinat balanța puterii către alianța britanică. Dar acest lucru a făcut doar ca Germania să fie mai prudentă cu privire la o posibilă conspirație pentru a o înconjura din toate părțile. Consecința acestei situații a fost paranoia accentuată a unui atac iminent care a dus la o creștere a agresiunii germane.

8. Cursa înarmării

Într-o perioadă în care aproape toți europenii trăiau cu frica unui război care amenința să izbucnească în orice zi, multe națiuni europene s-au implicat într-o cursă majoră a înarmărilor pentru a se pregăti împotriva celui mai rău scenariu. Cursa navală dintre Marea Britanie și Germania a provocat multe fricțiuni între cele două națiuni și alianțele lor. Până în 1914, Marea Britanie avea deja 29 de nave de luptă și chiar dacă Germania a rămas în puțin în urmă, ritmul în care construia altele noi era un indiciu că îi vor întrece britanicii până în 1920.

Pe uscat, aproape toate țările europene majore puneau accentul pe expansiunea militară. Într-o perioadă scurtă de trei ani, între 1910 și 1913, Europa a înregistrat o creștere fără precedent a cheltuielilor militare de la 1,67 miliarde de dolari anual la 2,15 miliarde de dolari.

7. Declinul Imperiului Otoman

Imperiul Otoman a fost odată o forță care trebuie luată în calcul. De-a lungul perioadei medievale și în primele zile ale erei moderne, a fost cunoscută ca cea mai mare putere imperială din lume, influența sa extinzându-se în tot Orientul Mijlociu și o mare parte din nordul Africii și estul Europei. Dar, până la sfârșitul anilor 1800, Imperiul Otoman fusese aproape complet distrus de conflicte și instabilități interne.

Această situație a dus la izbucnirea Primului Război Balcanic, care a făcut ca Serbia să anexeze Albania. Luând în calcul posibilitatea ca sârbii să aibă acces la mare, Austro-Ungaria a fost pregătită pentru o confruntare inevitabilă cu Serbia. Între timp, rușii priveau Armenia și Marea Britanie. Franța intenționa să cucerească Irakul și Siria. Germania se simțea deja abandonată în cursa de extindere a coloniilor și a teritoriului.

6. Imperialismul

Înainte de primul război mondial, marile puteri europene aveau colonii în întreaga lume. Britanicii dețineau controlul asupra unei părți importante din Asia de Sud, francezii colonizau o mare parte din Africa, iar spaniolii aveau părți din America de Sud sub conducerea lor. Europenii profitaseră la maximum de epoca Renașterii, folosindu-și superioritatea față de zonele mai puțin dezvoltate pentru a le aduce sub controlul lor.

Marea Britanie, Franța, Spania și Rusia au avut un avans masiv asupra Germaniei în ceea ce privește extinderea coloniilor lor. Resursele și materiile prime pe care le putea furniza noile colonii erau foarte profitabile. Din acest motiv, toate aceste mari puteri au încercat să profite la maximum de neliniștile din Europa, ducând la un conflict mai mare între ele.

5. Războaiele Balcanice

Războaiele balcanice au fost rezultatul instabilității în Imperiul Otoman, ceea ce a făcut ca Serbia, Grecia, Muntenegru și Bulgaria să formeze o alianța acestuia. În Primul Război Balcanic din 1913, aliații au distrus aproape toată opoziția și au împărțit Balcanii între ei. Această izbitoare victorie a Ligii Balcanice a șocat marile superputeri europene, dar niciuna nu a fost mai șocată decât Austro-Ungaria pentru care ideea unei Serbia suverane nici nu intra în discuție.

Perspectiva Serbiei drept centrul unui eventual stat slav era o amenințare masivă pentru Austro-Ungaria. Între timp, Marea Britanie, Rusia și Franța se luptau să anexeze zone din Orientul Mijlociu și Armenia. Trebuie să mai adăugăm că o situație atât de volatilă, a reprezentat o oportunitate importantă pentru națiunile mici care își cereau independența.

4. Naționalismul

În încercarea de a profita la maximum de instabilitate în regiunea slavă, poporul slav din Bosnia și Herțegovina a decis că este momentul potrivit să despartă de Austro-Ungaria și să unească cu Serbia. În ciuda situației instabile din regiune, un război care ar implica în curând toate marile superputeri europene a fost încă o perspectivă îndepărtată pentru mulți. Acest eveniment a declanșat o serie de evoluții care au redus semnificativ orice șansă de armistițiu pașnic.

Naționalismul a jucat un rol în producerea unui război nu numai în regiunea balcanică, ci și în întreaga Europă. Întreaga regiune avea o serie de sentimente naționaliste foarte puternice, fiecare națiune delimitându-și un „teritoriu inviolabil”, așa că atunci când Germania a cucerit Alsacia și Lorena în 1871, s-a lovit de ura francezilor. În centrul și estul Europei situația era și mai volatilă, diferitele popoare care făceau parte din cele trei imperii din regiune făcând de câteva decenii revendicări politice și teritoriale.

3. Alianțele militare

Pe măsură ce relațiile dintre națiuni au început să ia o întorsătură urâtă, țările din Europa au început să semneze acorduri de apărare reciprocă cu națiuni de care ar putea depinde în fața războiului. Întrucât acestea erau tratate de apărare reciprocă, aceasta însemna că dacă o națiune aliată se implica într-un fel de război, celelalte națiuni trebuiau să participe și la apărarea aliaților lor.

Înainte de Marele Război, Rusia și Serbia aveau deja o alianță, la fel ca Germania, Austria și Ungaria. Așadar, nu a fost o surpriză mare când Rusia și Germania s-au implicat și ele în conflictul dintre Serbia și Austro-Ungaria. Dar, din nou, atât Rusia, cât și Germania au avut și alte alianțe cu alte națiuni europene, crescând lista de participanți la un conflict care a devenit în cele din urmă un război cu drepturi depline.

2. Lipsa unei legislații internaționale

În zilele noastre există multe reguli pentru a se asigura că națiunile rămân unite în pacea internațională, cu consecințe și ramificații dacă națiunile nu le respectă, deși eficacitatea lor este destul de discutabilă. Pe vremea când Primul Război Mondial era pe punctul de a crea haos și dezordine în întreaga Europă, nu existau astfel de legi care să țină sub control agresiunile între națiuni, darămite să aducă dreptate celor care au anexat teritorii în numele aspirațiilor lor imperiale.

Deși o economie la nivel global a apărut deja la sfârșitul secolului al XIX-lea, comunitatea globală în ansamblu nu a conceput încă un sistem de drept internațional care să poată împiedica o națiune să folosească violența împotriva alteia. Instituțiile care trebuiau să promoveze pacea erau destul de disfuncționale și aveau un impact redus asupra comunității internaționale de atunci.

1. Asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand

Într-un moment în care multe evenimente au adus războiul acum iminent la punctul de fierbere, acest incident a transformat aproape imediat o mare parte a Europei într-o zonă de război activă. Conflictul dintre Austro-Ungaria și Serbia cu privire la dorința Bosniei de a deveni parte a Serbiei a fost intens. Arhiducele Franz Ferdinand al Austriei făcea o vizită la Sarajevo împreună cu soția sa la 28 iunie 1914. Deși cuplul a scăpat cu ușurință de la un atac al unui grup terorist sârb numit Mâna Neagră, ulterior au fost asasinați în aceeași zi de un naționalist sârb numit Gavrilo Princip în timp ce se aflau încă la Sarajevo.

Întrucât Princip și complicii săi erau sârbi bosniaci, Austro-Ungaria a acuzat Serbia că a planificat asasinarea și a declarat imediat război Serbiei. Fiind în alianță cu Serbia, Rusia și-a mobilizat curând armata în apărarea sârbilor, ceea ce a dus la rândul său la declararea de război Rusiei de către Germania.